DESPRE NOI

Digital Innovation Hub of Moldova (DIH of Moldova) este un proiect creat în decembrie 2021 de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), împreună cu un grup de companii IT regionale, naționale și internaționale, după modelul European Digital Innovation Hub din România, care asigură conexiuni dintre startupuri, investitori, acces la finanțări pentru transformare digitală, fiind în același timp și o platformă care conectează companiile din regiune cu profesioniști, viitori specialiști, furnizori și utilizatori.

Atehno, membru ACETI și DIH, ofertă specială pentru studenți și profesori!

Evenimente Anunțuri Atehno, membru ACETI și DIH, ofertă specială pentru studenți și profesori!

Compania Atehno, membru al Digital Inovation Hub of Moldova și ACETI, lansează un program menit să îmbunătățească procesele educaționale ale studenților de la USARB, dar și a celor ce studiază la colegiile și școlile profesionale din Bălți, oferindu-le acces la o gamă largă de produse și servicii în domeniul IT la costuri de producție. Acest lucru va permite studenților să achiziționeze echipamente, software și alte resurse necesare, ceea ce este deosebit de important în condițiile bugetelor limitate ale tinerilor care aspiră la cunoaștere și dezvoltare personală.
Programul va oferi acces participanților la peste 50.000 de produse din domeniul IT, inclusiv calculatoare, laptopuri, componente hardware, software, gadget-uri moderne și alte electronice de branduri globale.
Vor putea participa la program atât studenții, cât și profesorii. studenții și profesorii. Aceștia vor putea completa cererea cu datele necesare, accesând o pagină specială. Formularul conține diferite câmpuri în funcție de tipul de utilizator (student sau profesor), cum ar fi nume și prenume, număr de telefon mobil, adresă de email, numele instituției de învățământ, facultatea, forma de învățământ, anul de studiu (pentru studenți) și poziția/specializarea (pentru profesori).
Managerii vor crea conturi pentru fiecare utilizator cu prețurile en-gros pe site-ul ATEHNO.MD.
Prețurile speciale din program vor fi valabile până la sfârșitul lunii noiembrie.