Oportunități de promovare a inovării și dezvoltării tehnologiilor, discutate în cadrul întrevederii ANCD și ACETI
Președintele Asociației pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), Ion Bodrug și directorul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), Aurelia Hanganu, au avut, în data de 5 decembrie 2024, o întrevedere axată pe identificarea posibilităților de colaborare între ANCD și ACETI în vederea promovării inovării și dezvoltării tehnologiilor.
Directorul general al ANCD, Aurelia Hanganu, a prezentat succint specificul Agenției, referindu-se la concursurile de proiecte lansate și unele activități preconizate, dar și oportunitățile de participare în concursuri, începând cu ianuarie 2025. „Actualmente, sunt deschise oportunități pentru scrierea de proiecte la nivel european, cu accent pe finalizarea apelurilor curente. Un exemplu elocvent a fost numărul mare de propuneri înregistrate în cadrul competiției „Proiecte complexe bilaterale cu Republica Moldova”, cele 290 de propuneri depuse reflectând interesul vădit pentru inițiativele noastre. Proiectele, pe care le dezvoltăm, includ atât mobilități de cercetare, cât și proiecte mai complexe, precum cele din cadrul proiectelor bilaterale moldo-georgiene, care vor începe în ianuarie. În plus, recent au fost încheiate apelurile pentru activități științifice comune, inclusiv cu Georgia, și ne pregătim pentru deschiderea unui nou proiect bilateral cu Armenia”, a specificat directorul ANCD.
Detaliind competițiile de proiecte privind excelența în cercetare, transferul tehnologic, vouchere inovaționale etc, conducerea Agenției a informat și despre desfășurarea sesiunilor de informare în cadrul mai multor instituții de învățământ superior din țară, pentru a încuraja cercetătorii să participe la competiții individual și în consorțiu. „Am informat comunitatea științifică despre specificul competițiilor lansate, evidențiind distribuirea, în mod transparent, a finanțărilor. De asemenea, a fost reiterat faptul simplificării procesului de aplicare la concurs și celui de evaluare a propunerilor de proiect pentru a sprijini colaborarea dintre universități, instituții de cercetare și întreprinderi. Și în continuare vom oferi susținere financiară pentru inițiativele, proiectele inovative, care aduc valoare reală economiei și societății”, a spus directorul ANCD, asigurând sprijinul constant al statului pentru cercetători.
La rândul său, Ion Bodrug, președintele Asociației pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI) a mulțumit pentru invitația la dialog și identificarea, în comun, a oportunităților de colaborare în sfera cercetării și inovării cu implicarea antreprenorilor. Președintele ACETI s-a referit la activitatea Asociației, provocările existente, dar și rezultatele obținute în ultima perioadă. „În acest an, Asociația a marcat 5 ani de activitate și ne bucurăm enorm că am rezistat diferitor provocări. Am crescut de la 4 companii la 24, inclusiv internaționale. În 2021 am creat Digital Innovation Hub of Moldova (DIH of Moldova), inspirându-ne de la colegii noștri din România și continuăm, astăzi, să asigurăm conexiuni dintre startup-uri, investitori, acces la finanțări pentru transformare digitală, oferind o platformă care conectează companiile din regiune cu profesioniști, viitori specialiști, furnizori și utilizatori. Susținem dezvoltarea regiunii, oferind asistență financiară, prin programe, pentru retehnologizare și digitalizare a companiilor”, a menționat Ion Bodrug.
De asemenea, președintele ACETI a subliniat că în activitatea Asociației au fost adoptate proceduri europene la nivel micro pentru a învăța și pregăti companiile moldovenești pentru viitoarele proiecte. Ion Bodrug s-a referit și la participarea Asociației în cadrul summit-urilor internaționale, activitățile inițiate pentru consolidarea continuă a relațiilor cu România și Ucraina pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii, precum și la pregătirile curente pentru Programul Europa Digitală (DEP).
În cadrul discuțiilor, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare și Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale și-au confirmat angajamentul de a colabora întru promovarea tehnologiilor și inovațiilor și susținerea bunei relaționări dintre mediul academic și cel de afaceri. Părțile au convenit să stabilească o agendă comună de acțiuni în vederea oferirii asistenței IMM-urilor, tuturor organizațiilor interesate, privind participarea acestora în concursurile lansate de ANCD, astfel încât să contribuie la dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial sustenabil și inovator.