DESPRE NOI

Digital Innovation Hub of Moldova (DIH of Moldova) este un proiect creat în decembrie 2021 de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), împreună cu un grup de companii IT regionale, naționale și internaționale, după modelul European Digital Innovation Hub din România, care asigură conexiuni dintre startupuri, investitori, acces la finanțări pentru transformare digitală, fiind în același timp și o platformă care conectează companiile din regiune cu profesioniști, viitori specialiști, furnizori și utilizatori.

EDIH of Moldova și FusionX EDIH din Bosnia și Herțegovina dezvoltă o colaborare pentru tehnologii avansate și reziliență digitală

Evenimente EDIH of Moldova și FusionX EDIH din Bosnia și Herțegovina dezvoltă o colaborare pentru tehnologii avansate și reziliență digitală

EDIH of Moldova și FusionX EDIH, European Digital Innovation Hub din Bosnia și Herțegovina, au semnat la 16 septembrie 2026 un document pentru dezvoltarea unui cadru de colaborare în domeniul transformării digitale, inovării și tehnologiilor avansate.

Parteneriatul urmărește să creeze noi oportunități de cooperare între ecosistemele de inovare digitală din Republica Moldova și Bosnia și Herțegovina, cu accent pe reziliență tehnologică, cercetare aplicată, transfer de cunoștințe și dezvoltarea unor soluții inovatoare pentru companii și sectorul public.

Un domeniu important al colaborării îl reprezintă testarea și validarea tehnologiilor emergente. Cele două EDIH-uri intenționează să faciliteze accesul IMM-urilor, startupurilor și instituțiilor publice la infrastructuri și expertiză complementară în domenii precum inteligența artificială, High-Performance Computing (HPC), cybersecurity, IoT și tehnologii UAV/drone.

Cooperarea va viza inclusiv dezvoltarea unor proiecte-pilot și inițiative de cercetare aplicată, în care companiile, startup-urile și instituțiile de cercetare din cele două ecosisteme să poată testa și valida soluții în condiții reale. Printre direcțiile identificate se numără aplicațiile pentru industrie inteligentă, soluțiile de monitorizare și sensing, tehnologiile bazate pe drone și alte tehnologii digitale emergente.

Un alt obiectiv este dezvoltarea competențelor în domenii tehnologice avansate. EDIH of Moldova și FusionX EDIH vor putea organiza în comun programe de instruire, workshopuri, webinare, hackathoane și sesiuni de schimb de experiență, cu implicarea experților și organizațiilor din ambele țări.

Parteneriatul creează, de asemenea, premise pentru identificarea și dezvoltarea unor proiecte comune în cadrul unor mecanisme internaționale de finanțare. Cele două huburi vor explora oportunități de formare a unor consorții care să reunească IMM-uri, startupuri, instituții de cercetare și alți actori ai ecosistemului european de inovare.

Prin această colaborare, cele două hub-uri își propun să conecteze competențe și infrastructuri complementare și să creeze noi oportunități pentru testarea tehnologiilor, proiecte-pilot, cercetare aplicată și cooperare transfrontalieră. Pentru EDIH of Moldova, parteneriatul deschide noi conexiuni în ecosistemul european al tehnologiilor avansate și consolidează oportunitățile de cooperare cu organizații din Bosnia și Herțegovina și din regiune.

FusionX EDIH este un hub european de inovare digitală din din Bosnia și Herțegovina, cu expertiză în inteligență artificială, HPC, cybersecurity, competențe digitale și Test Before Invest. Hub-ul are o orientare sectorială spre digitalizarea industriei, energie și mediu, sănătate, inovarea sectorului public, tehnologii asociate domeniului apărării și soluții avansate de inginerie.

La rândul său, EDIH of Moldova, primul și în prezent singurul European Digital Innovation Hub din Republica Moldova, coordonat de ACETI, oferă servicii integrate pentru transformarea digitală a IMM-urilor, companiilor mid-cap și instituțiilor publice, facilitând accesul acestora la expertiză, tehnologii și infrastructuri pentru inovare.

Vrei să faci primul pas în transformarea digitală a organizației tale? Înscrie-te pentru serviciile EDIH of Moldova și descoperă cum te putem sprijini în evaluarea nevoilor, adoptarea tehnologiilor digitale și pregătirea pentru utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale: https://edih.md/ro/aplica