DESPRE NOI

Digital Innovation Hub of Moldova (DIH of Moldova) este un proiect creat în decembrie 2021 de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), împreună cu un grup de companii IT regionale, naționale și internaționale, după modelul European Digital Innovation Hub din România, care asigură conexiuni dintre startupuri, investitori, acces la finanțări pentru transformare digitală, fiind în același timp și o platformă care conectează companiile din regiune cu profesioniști, viitori specialiști, furnizori și utilizatori.

Anunț de solicitare a ofertelor pentru crearea versiunii de limbă engleză a paginii DIH of Moldova

Evenimente Anunțuri Anunț de solicitare a ofertelor pentru crearea versiunii de limbă engleză a paginii DIH of Moldova

În cadrul proiectului finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), ne-am pus ca scop să actualizăm pagina web a DIH of Moldova, amplasată pe site-ul https://aceti.md/ și să creăm versiunea în limba engleză a paginii. Acest scop vine din necesitatea de a asigura vizibilitatea și transparența activității și bunei administrări a paginii web DIH of Moldova, astfel încât acesta să fie actualizată în permanență și într-o versiune în limba engleză, care să conțină informații, inclusiv privind colaborarea cu parteneri din alte țări, dar și date despre oportunități de a încheia parteneriate cu colegi din entități similare.

În rezultat, pagina web a DIH of Moldova va oferi un nivel mai eficient și de înaltă calitate de informare și furnizare de servicii pentru membrii săi, IMM-uri, autoritățile publice centrale și locale, partenerii internaționali, care vor contribui la dezvoltarea socio-economică a țării.  Site-ul ACETI și DIH din Moldova se află pe aceeași platformă, fiind separate logic în cadrul site-ului comun astfel încât ACETI este entitatea care administrează în prezent DIH din Moldova.

Pentru aceasta a fost elaborat Caietul sarcini în care este specificată solicitarea: Actualizarea și crearea versiunii în limba engleză a paginii web a DIH of Moldova.

Vă rugăm să analizați cerințele și să veniți cu oferte până MARȚI, 26 decembrie 2023 inclusiv.