
ACETI va implementa un instrument pentru evaluarea maturității digitale a companiilor din regiunile Republicii Moldova
Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI) se aliniază practicilor europene prin adaptarea instrumentului pentru evaluarea maturității digitale pentru companiile din regiunile Republicii Moldova și implementarea unui astfel de instrument. Inițiativa face parte din proiectul „Digital Maturity in Innovative Regions”, finanțat de Guvernul Elveției și Helvetas, prin proiectul OPTIM.
Proiectul are ca obiectiv implementarea, validarea și aplicarea instrumentului de evaluare a maturității digitale adaptat contextului local. Acesta va ține cont de nevoile specifice ale pieței și industriei autohtone. Pentru a facilita aplicarea instrumentului, va fi elaborat și un ghid metodologic cu instrucțiuni clare de utilizare.
Proiectul își propune, de asemenea, să dezvolte conținut educațional, să extindă rețeaua de specialiști în evaluarea maturității digitale și să crească gradul de conștientizare și implicare a mediului de afaceri în procesul de transformare digitală.
Instrumentul va fi implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției (Swiss Cooperation in Moldova) și al Helvetas Moldova, prin Proiectul OPTIM (OPTIM Project).


