DESPRE NOI

Digital Innovation Hub of Moldova (DIH of Moldova) este un proiect creat în decembrie 2021 de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), împreună cu un grup de companii IT regionale, naționale și internaționale, după modelul European Digital Innovation Hub din România, care asigură conexiuni dintre startupuri, investitori, acces la finanțări pentru transformare digitală, fiind în același timp și o platformă care conectează companiile din regiune cu profesioniști, viitori specialiști, furnizori și utilizatori.

ACETI și iFarms, master class la Ungheni

Evenimente ACETI și iFarms, master class la Ungheni

Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI) a desfășurat un master class în cadrul proiectului „Edu – Tech – Agro – Nord – Educația Tehnologică Agricolă pentru Nord”. Evenimentul a avut loc în ziua de 15 mai la Colegiul Agroindustrial din Ungheni cu activa participare a companiei IFarms (Soluții Digitale pentru Agricultură), specializată în soluții inteligente de digitalizare a agriculturii.

Aproape 40 de elevi și profesori din instituție au profitat de ocazia să asiste la prezentarea celor mai inovative soluții pentru digitalizarea agriculturii.

Ion Bodrug, președintele ACETI, s-a adresat cu un cuvânt de salut participanților la eveniment, mulțumindu-le pentru deschiderea către tehnologiile inovaționale, care au devenit rapid o parte de nelipsit în dezvoltarea durabilă a agriculturii și schimbarea pozitivă a percepției societății despre agricultură.

Alexandr Perjan, reprezentant iFarms, a prezentat aplicația mobilă iFarms, care permite, la propriu, gestionarea unei afaceri în agricultură din buzunar. Soft-ul permite, bazându-se pe datele colectate de la diferiți senzori, stații meteo, capcane pentru insecte și date specializate de pe satelit, furnizarea de date și prognoze cu recomandări pentru perioadele de semănat, fertilizare, irigare, combatere a dăunătorilor și prevenire a bolilor, date despre dezvoltarea vegetației și alte informații relevante pentru eficientizarea lucrărilor efectuate în gospodărie și, implicit, creșterea substanțială a randamentului acesteia.

Platforma iFarms oferă utilizatorilor săi acces permanent la 16 module gratuite pentru digitalizarea terenurilor agricole, dar și la 18 module premium, care cuprind toate aspectele unei afaceri sănătoase în agricultură.

Tinerii și-au manifestat viu interesul față de noile tehnologii, au descărcat aplicația iFarms în propiile telefoane și au încercat să analizeze practic starea vegetației și alți parametri de pe unele loturi agricole, primind recomandări pentru lucrările necesare de efectuat pentru buna dezvoltare a culturilor.

Activitatea a fost salutată și de conducerea instituției de învățământ. Potrivit lui Ghenadie Berdea, directorul adjunct al Colegiului Agroindustrial din Ungheni, în ultimii ani se observă o creștere semnificativă a interesului elevilor pentru agronomie, lucru datorat în mare parte tehnologiilor inovative care vin să eficientizeze sectorul agricol.

La master class au fost puse și bazele a încă unuia dintre cluburile AgTech, care vor fi create la instituțiile de învățământ profesional tehnic cu profil agricol, cu participarea studenților pasionați de tehnologii.

Proiectul „Edu – Tech – Agro – Nord – Educația Tehnologică Agricolă pentru Nord” este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID Moldova) prin intermediul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRR) și este implementat de către ACETI, în colaborare cu partenerii de dezvoltare.