
Peste 30 de tineri au făcut cunoștință cu tehnologiile aparatelor de zbor fără pilot în timpul unei întâlniri tematice organizate de ACETI și Clubul Tinerilor Makeri în ziua de 21 februarie la Tekwill Bălți.
Evenimentul, întitulat „Drones4Future: Soluții digitale innovative pentru agricultură și turism”, a reunit peste 30 de elevi ai Școlii Profesionale nr. 5 din Bălți pentru a le demonstra utilitatea și posibilitățile de aplicare practică a UAV-urilor în aceste domenii.
În cadrul activității, elevii au putut afla despre parametrii diferitor tipuri de drone, dar și cum pot aceste drone „colabora” între ele pentru un efect mai bun pentru culturile Agricole de la Maxim Prozorovschi, cercetător științific și pilot de drone la Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor, sectorul Selecția.
Printre aparatele demonstrate a fost și drona multispectrală performantă, achiziționată de ACETI în cadrul Proiectului „Edu – Tech – Agro – Nord – Educația Tehnologică Agricolă pentru Nord” care a fost susținut de către poporul american.
Președintele ACETI, Ion Bodrug, a salutat tinerii veniți la eveniment și i-a îndemnat să ia în serios posibilitatea de a deveni piloți de drone, o profesie de viitor care devine din ce în ce mai solicitată în zilele noastre.
Elevii și-au manifestat viu interesul față de subiectul prezentat, adresând numeroase întrebări atât în timpul prezentării, cât și după încheierea evenimentului.





















