DESPRE NOI

Digital Innovation Hub of Moldova (DIH of Moldova) este un proiect creat în decembrie 2021 de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), împreună cu un grup de companii IT regionale, naționale și internaționale, după modelul European Digital Innovation Hub din România, care asigură conexiuni dintre startupuri, investitori, acces la finanțări pentru transformare digitală, fiind în același timp și o platformă care conectează companiile din regiune cu profesioniști, viitori specialiști, furnizori și utilizatori.

ANSC – prima instituție publică ce va beneficia de serviciile EDIH of Moldova prin pachetul Start Digital 360°

Evenimente ANSC – prima instituție publică ce va beneficia de serviciile EDIH of Moldova prin pachetul Start Digital 360°

Autoritatea Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) este prima instituție publică din Republica Moldova care va beneficia de serviciile EDIH of Moldova. Acordul a fost semnat în cadrul Conferinței EDIH of Moldova 2026 – Digitalizare pentru companii și instituții publice, desfășurată la 27 octombrie, la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Prin acest acord, ANSC va beneficia de pachetul Start Digital 360°, cu o valoare totală de 8.357 de euro, din care 50% sunt cofinanțate de Uniunea Europeană. Pachetul este conceput pentru a sprijini organizațiile în identificarea nevoilor de digitalizare, evaluarea capacităților existente și planificarea unor pași concreți pentru transformarea digitală.

Colaborarea marchează începutul procesului de acordare a serviciilor EDIH of Moldova către instituțiile publice și oferă un exemplu de accesare a expertizei și sprijinului specializat pentru modernizarea activității instituționale.

Start Digital 360° include un set de servicii adaptate necesităților beneficiarilor, printre care evaluarea maturității digitale, identificarea nevoilor și elaborarea unui traseu de digitalizare, dezvoltarea competențelor digitale de bază, pregătire privind utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, mentorat, conectarea cu experți și parteneri relevanți, dar și consiliere pentru accesarea finanțărilor.

EDIH of Moldova este primul și, în prezent, unicul European Digital Innovation Hub din Republica Moldova, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Europa Digitală. Hubul este coordonat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI) și reunește un consorțiu de 15 parteneri.

În cadrul proiectului, 110 companii și 30 de instituții publice din Republica Moldova urmează să beneficieze de sprijin pentru transformare digitală, prin acces la expertiză, tehnologii, servicii specializate și oportunități de dezvoltare a competențelor.

Instituția ta poate fi următoarea!

EDIH of Moldova invită instituțiile publice interesate să facă primul pas spre modernizarea activității și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.

Înscrie-te în One-Stop Shop și aplică pentru pachetul Start Digital 360°:

👉 https://edih.md/ro/aplica