EDIH „DIH of Moldova” își extinde rețeaua europeană de parteneri prin acorduri de cooperare cu hub-uri din Ucraina, Ungaria și Bulgaria
EDIH „DIH of Moldova”, primul Hub European de Inovare Digitală din Republica Moldova, continuă să-și consolideze poziția în ecosistemul european al inovării digitale prin semnarea a trei Memorandumuri de Înțelegere (MoU) cu hub-uri de inovare digitală din Ucraina, Ungaria și Bulgaria.
Acordurile au fost semnate în cadrul a două evenimente internaționale de referință pentru comunitatea europeană a hub-urilor de inovare digitală. Memorandumul cu WIN-WIN EDIH din Ucraina a fost semnat în cadrul Moldova Digital Summit 2026, iar acordurile cu AI EDIH Hungary și InnovationAmp EDIH din Bulgaria au fost încheiate în timpul EDIH Summit 2026, desfășurat la Bruxelles.
Parteneriatul cu WIN-WIN EDIH din Ucraina pune un accent deosebit pe schimbul de experiență privind activitatea și serviciile oferite de hub-urile europene de inovare digitală. Cele două organizații vor colabora pentru identificarea celor mai bune practici de sprijinire a IMM-urilor, vor realiza analize comparative privind nevoile întreprinderilor din Republica Moldova și Ucraina și vor organiza activități comune de instruire și dezvoltare a capacităților. De asemenea, cooperarea va contribui la susținerea inițiativelor dedicate reconstrucției și dezvoltării mediului de afaceri ucrainean în perioada post-conflict.
Memorandumul semnat cu AI EDIH Hungary deschide oportunități importante de colaborare în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiilor deep-tech. Partenerii vor desfășura activități comune de explorare și promovare a soluțiilor bazate pe inteligență artificială, vor facilita accesul IMM-urilor la expertiză și infrastructuri specializate și vor coopera pentru identificarea și valorificarea oportunităților de finanțare europeană dedicate proiectelor inovatoare.
Colaborarea cu InnovationAmp EDIH din Bulgaria va fi orientată spre schimbul de experiență privind digitalizarea IMM-urilor, dezvoltarea serviciilor de tip „test before invest”, programele de formare și creștere a competențelor digitale, precum și identificarea de sinergii pentru participarea la inițiative și proiecte europene comune. O atenție specială va fi acordată sectoarelor precum agricultura, turismul și digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Potrivit lui Ion Bodrug, președinte ACETI și coordonator al EDIH „DIH of Moldova”, aceste acorduri reprezintă un pas important pentru integrarea hub-ului moldovenesc în rețeaua europeană a centrelor de inovare digitală și pentru extinderea oportunităților oferite companiilor și organizațiilor din Republica Moldova.
„Parteneriatele cu hub-uri din Ucraina, Ungaria și Bulgaria ne permit să valorificăm expertiza acumulată la nivel european, să dezvoltăm servicii de calitate pentru beneficiarii noștri și să creăm noi oportunități de colaborare internațională pentru IMM-uri, instituții publice și organizații de cercetare din Republica Moldova”, a declarat Ion Bodrug.
Prin aceste noi acorduri, EDIH „DIH of Moldova” își extinde rețeaua de cooperare internațională și contribuie la consolidarea ecosistemului regional de inovare și transformare digitală, facilitând schimbul de cunoștințe, tehnologii și oportunități de dezvoltare între statele europene.

