DESPRE NOI

Digital Innovation Hub of Moldova (DIH of Moldova) este un proiect creat în decembrie 2021 de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), împreună cu un grup de companii IT regionale, naționale și internaționale, după modelul European Digital Innovation Hub din România, care asigură conexiuni dintre startupuri, investitori, acces la finanțări pentru transformare digitală, fiind în același timp și o platformă care conectează companiile din regiune cu profesioniști, viitori specialiști, furnizori și utilizatori.

Compania Biotron a devenit membru ACETI

Evenimente Compania Biotron a devenit membru ACETI

Biotron Distribution, distribuitor oficial al producătorului de drone agricole XAG în Republica Moldova, a devenit membru al Asociației pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI).

Compania activează ca un integrator de sisteme pentru agricultura de precizie, oferind echipamente și  tehnologii inteligente, inclusiv drone, autopiloți și sisteme de diagnostic și analiză bazate pe tehnologia IoT, destinate modernizării proceselor agricole.     

Prin aderarea la ACETI, Biotron își consolidează prezența în ecosistemul național de inovare și tehnologie, cu accent pe digitalizarea sectorului agricol.

Aderarea noilor membri confirmă consolidarea și diversificarea comunității ACETI în domenii strategice ale economiei digitale.