Consorțiul Digital Innovation Hub of Moldova participă la summitul european „Accelerating Autonomy with European Frontiers” de la Varșovia.
Consorțiul Digital Innovation Hub of Moldova participă la summitul internațional „Accelerating Autonomy with European Frontiers”, desfășurat în perioada 10–11 martie, la Varșovia, un eveniment dedicat consolidării cooperării digitale între Uniunea Europeană, Ucraina, Moldova și țările din Balcanii de Vest.
Evenimentul reunește reprezentanți ai hub-urilor europene de inovare digitală (EDIH), ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale implicate în dezvoltarea ecosistemelor digitale regionale, inclusiv în cadrul inițiativelor EU4Digital și DT4SME, implementate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Delegația din Republica Moldova este reprezentată de coordonatorul consorțiului Digital Innovation Hub of Moldova, Ion Bodrug, directorul executiv ACETI, Mircea Petic, și directoarea executivă Startup Moldova, Olga Melniciuc. Participarea consorțiului are ca obiectiv consolidarea cooperării cu hub-urile europene, alinierea la standardele Uniunii Europene și integrarea mai activă a startup-urilor și IMM-urilor moldovenești în ecosistemul digital european.
În cadrul sesiunii dedicate colaborărilor transfrontaliere, Mircea Petic a prezentat, în cadrul workshopului, exemple de cooperare regională și inițiative comune dintre hub-urile europene. Intervenția sa evidențiază experiența Republicii Moldova în dezvoltarea proiectelor de inovare digitală și oportunitățile de parteneriat pentru ecosistemele tehnologice din regiune.
Summitul are ca obiectiv principal consolidarea rolului hub-urilor europene de inovare digitală ca motoare ale transformării digitale și facilitatori ai colaborării transfrontaliere. Prin sesiuni interactive, ateliere și schimburi de bune practici, participanții explorează modalități concrete de a conecta ecosistemele de inovare și de a sprijini dezvoltarea IMM-urilor prin acces la tehnologii avansate, servicii de testare și oportunități de finanțare.
Participarea Digital Innovation Hub of Moldova la acest eveniment reprezintă un pas important pentru consolidarea poziției Republicii Moldova în rețeaua europeană a hub-urilor de inovare digitală și pentru crearea unor noi oportunități de colaborare internațională în domeniul transformării digitale.
Prezența consorțiului DIH of Moldova, coordonat de ACETI, în cadrul evenimentului a fost organizată cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în cadrul proiectului Digital Transformation of SMEs in Eastern Partnership Countries (DT4SME).












